Atacul lupului

Suflă greu şi-n frigul de afară pufneşte fuioare de abur. Nările-i tremură, îşi dezveleşte uşor colţii şi-un mârâit jos şi feroce străpunge negura nopţii. Face un pas, mai întoarce o dată capul… ochii fulgeră… rânjeşte turbat, ceilalţi au înţeles ce au de făcut. Şi-ntoarce privirea sălbatică şi porneşte atacul. Nu vede decât mişcările pierdute ale căprioarei, nu-i aude decât respiraţia, nu-i simte decât bătăile cordului. Mârâie din nou şi-şi zburleşte coama. Un salt şi e la grumazul ei, dar vrea să-i prelungească agonia. Adulmecă teama  şi-şi încreţeşte botul. Două trei mişcări haotice şi-o doboară. Şi-nfinge colţii, simte cum se zbate. Un altul se apropie, îl muşcă. Sub el făptura, mai mişcă o copită, zbiară şi-afundă capul în zăpadă. Gustul de sânge… gerul de-afară. Cu paşi domoli şi ţanţoşi se-ndreaptă spre pădure. Se-opreşte, se uită înspre ei şi urlă, scurt, cutremură pădurea. Lasă pe spate capul, ciuleşte urechile şi urlă prelung şi fioros. Porneşte iar, se-opreşte, urlă. Triumful lui şi prada lui. E dimineaţă şi tot urlă, nu-i nici triumf şi nici mândrie.

Ceilalţi l-ar sfâşia, căci urlă de durere.